RSS Feed

Moon river, wider than a mile…

vezi toate articolele de
27 Sep 2012 la 15:09 4 comentarii 289 vizualizari.

Și-a început cariera cântând alături de frații săi (Dick, Don și Bob) în trupa The Williams Brothers, alături de Bing Crosby în 1944.

Pe atunci Howard Andrew (Andy) Williams era doar un adolescent. Trupa băieților Williams a mai apărut în patru filme: Janie (1944), Kansas City Kitty (1944), Something in the Wind (1947) și Ladies Man (1947). Și în show-urile lui Kay Thompson între 1947 și 1951. Trupa s-a destrămat în 1954 iar Andy Williams și-a continuat cariera solo. După mai multe apariții în emisiunile lui Stevan Allen, în 1955, Andy a semnat un contract cu casa de discuri Cadence Records. De pe primul său album, piesa Canadian Sunset a ajuns în Top Ten (1956).

Apoi Butterfly, un cover după piesa lui Charlie Gracie a ajuns pe locul I în topurile americane. A fost desemnat de către Variety Club of Washington – personalitatea anului în 1959. După succesul obținut cu piesele: Are You Sincere, Lonely Street şi The Village of St. Bernadette, în 1961 a semnat un contract cu casa de discuri Columbia. Moon River& Other Great Movie Themes (1962)

şi Days of Wine and Roses (1963)

au fost foarte apreciate și au ajuns pe primele locuri din Top Ten USA. În 1964 a jucat în filmul I’d Rather Be Rich (1964), regizat de Warren Palmer, rol pentru care a devenit apreciat și ca actor.
În 1971 a obținut discul de platină cu albumul Love Story.

The Andy Williams Show, emisiunea a cărei gazdă era i-a asigurat notorietate și în lumea showbizului, timp de nouă ani aceasta i-a adus lui Andy trei premii Emmy.

În 1992, şi-a deschis propriului teatru în Branson, Missourri, The Moon River Theatre unde a ținut reprezentații aproape tot restul vieții. Andy Williams a revenit în topuri în 1999 cu Music to Watch Girls By iar în vara lui 2001 şi-a deschis lângă teatrul său din Branson, un restaurant, The Moon River Grill.

Andy a divorţat de prima soţie, cântăreața și dansatoarea de origine franceză Claudine Longet, după 8 ani de căsnicie în 1975. Au avut împreună 3 copii, Noelle, Christian şi Robert.

În vara lui 1977, Claudine Longet a fost judecată pentru uciderea accidentală a iubitului său, schiorul olimpic Spider Sabich, în orasul Aspen, Colorado. Andy Williams a fost alături de ea tot timpul pe durata procesului.

Debbie a fost condamnată pentru ucidere prin neglijență la treizeci de ani în pușcărie dar n-a stat închisă deloc. A cerut autorităților să o lase să plece din țară în Mexic unde s-a căsătorit apoi cu avocatul care a reprezentat-o în proces. Fratele lui Spider Sabich, Steve a declarat atunci că Longet a avut parte de două mari realizări în viață: a fost căsătorită cu Andy Williams și a scăpat de pedeapsa pentru crimă.
Andy s-a recăsătorit și el – cu Debbie Mayers în martie 1991. De-a lungul timpului Andy Williams a înregistrat 18 albume de aur şi 5 de platină. Cu toate acestea a declarat de mai multe ori că în continuare nu crede că e la fel de bun ca restul oamenilor pentru că acesta era unul dintre lucrurile pe care tatăl său i le spunea în copilărie pentru a-l ambiționa și a-l face să muncească de două ori mai mult decât alți copii. În mod ironic, acest  impuls ușor crud a stat la baza inspirației sale atunci când a compus textul pentru Moon River. Abia în 2009 a spus într-un interviu că a ajuns la concluzia că până la urmă este destul de bun ca oricare altul și-și merită locul în lume. Loc pentru care de altfel a muncit toată viața.

A fost modest și deși ar fi putut să locuiască în oricare dintre marile orașe ale lumii a preferat să locuiască într-o zonă rurală în Branson, Missouri. A murit azi, pe 27 septembrie, la 84 de ani, după 75 de ani în industria de divertisment și după ce s-a luptat un an cu cancerul la vezică.

Acesta este unul dintre ultimele sale interviuri

Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
 



4 comments
  • 1

    Tu-mi aduci mie în ochi Un homme et une femme? Păi, ce ţi-am făcut eu ţie, să mă arunci iar acolo? :roll:

    Apăi, da, filmul ăsta e… film. Claude Lelouch. Vedea-l-aţi! :)

    ………………………………………..

    Andy Williams. Uite c-a trebuit să moară, ca să-mi amintesc de el. Dar s-ar putea să ni se întâmple aşa tuturor. :(

  • 2

    @Ana: da, Ana si eu il uitasem complet, de obicei prin noiembrie, cand e frig afara si se pregateste sa vina craciunul e regula sa ascult Andy Williams, Sinatra, Crosby, Etta James, etc – e asa, o muzica de vin cald cu scortisoara :) sau ma rog, asa mi se pare mie. filmul de care zici nu l-am vazut dar il caut

    Dora Constantinovici
    2012-09-27 15:33:15 | Raporteaza
  • 3

    Dora,

    Mai ţii minte poezia moartea căprioarei? Finalul, mai ales: Mănânc şi plâng. Mănânc.

    Mutatis mutandis, aşa e filmul lui Lelouch. Îţi vine nu neapărat să plângi, dar îţi dictează delicat, însă ferm, starea, iar tu îl mănânci într-un fel de linişte nouă; nici nu ştiau c-o poţi trăi aşa. :) Chiar aş vrea să-mi spui dacă ţi-a plăcut. Eu mă feresc să recomand, dar acum prea mi l-ai băgat în ochi.

    youtube.com/wat../

  • 4

    Ei uite ca eu l-am ascultat/vazut periodic. Eu mi-s cu muzica mai veche. Fi-mea se cruceste ca ascult asa ceva. In anii 80 am fost la vreo sapte spectacole cu Flacara lui Paunescu.

Comentează

Pentru a aparea comentariul dvs direct pe site, trebuie sa va inregistrati, sau sa va logati daca aveti deja un cont.
Comentariile anonime vor intra in moderare


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari
M-am născut într-o zi de vineri - 13
» citeste biografia

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Ce fac prietenii tăi pe Pandoras

Ultimele comentarii

2012 2013 alegeri alex mazilu articol Artă bani barbati blog București campanie carte carti Chisinau cinema copii copil copilarie critica dragoste educatie familie Fashion femei femeie fericire film filme fotografie Franta frumusete imaginaţie inspirat instantanee interviu iubire Job lansare libertate literatura mare Mirela Retegan Moldova munca muzică oameni o fraza online o poza parinti parlament pasiune Paste Pdl plagiat politică post poveste poze psd publicitate razboi reclama revista români România sanatate scandal soare spectacol spot suflet timp top TV umor vara Very Happy Victor Ponta violenta

© 2010 - 2013 pandoras.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!