RSS Feed

Revizuim Constituţia

vezi toate articolele de
21 Apr 2010 la 15:16 58 comentarii 1075 vizualizari.

Primul-Ministru a anunţat astăzi, la finalul şedinţei de Guvern, că Executivul a iniţiat procedura de revizuire a Constituţiei şi va trimite proiectul de lege pentru modificarea legii fundamentale la Preşedinţie.
Există mai multe posibilităţi prin care se poate propune revizuirea Constituţiei. Procedura poate fi iniţiată de preşedintele României, la propunerea Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor şi senatorilor, precum şi de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot.
În Legea de revizuire a Constituţiei propusă de Guvern se stipulează că România va avea Parlament unicameral, care se va numi Camera Reprezentanţilor. De asemenea, se mai spune că numărul de parlamentari va fi de maxim 300. Numărul actual de locuri este de 471.
Alte prevederi includ încetarea procedurii parlamentare de suspendare a preşedintelui în cazul în care avizul Curţii Constituţionale relevă că şeful statului nu a încălcat Constituţia şi dizolvarea Parlamentului se poate realiza dacă respinge două solicitări de învestitură într-un interval de 45 zile, nu de 60 zile ca în prezent.
Potrivit NewsIn, „pentru a intra în vigoare, proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere. Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire”.
În noiembrie 2009, la cererea Preşedintelui, Guvernul a organizat un referendum pentru a afla părerea poporului despre alcătuirea Parlamentului: una sau două camere şi reducerea numărului parlamentarilor la maxim 300.
Cetăţenii au fost de acord să avem Parlament unicameral şi număr redus de parlamentari. Ceea ce eu mă întreb este în ce măsură majoritatea a ştiut ce decide. Adică avem cultura politică necesară să decidem astfel de lucruri sau am fost marionete într-un joc politic?
Cunosc oameni cu pretenţii şi nu puţini, care nu ştiu care sunt cele trei puteri fundamentale în stat. Sunt şi mai mulţi cei care nu ştiu diferenţa între Camera Deputaţilor şi Senat. Chiar aşa, care e diferenţa? Aceşti oameni au ales Parlament unicameral. E de bine, e de rău?
De menţionat că numărul parlamentarilor nu are nicio legătură cu numărul Camerelor. Putem avea în continuare două camere, dar mai puţini Parlamentari.

Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
 



58 comments
  • 1

    La referendum s-a votat (pentru a cata oara?…) pro basescu sau anti moguli, anti antene, anti ce vreti voi. Electoratul roman, mai ales cel tanar a devenit nihilist.

  • 2

    maxim 3 parlamentari de judet si fara sofer……. SUCCES !!!

  • 3

    DE CE NU ASIGURAŢI MĂCAR TRAIUL DE SUBZISTENŢĂ D-LOR GUVERNANŢI? CUM PUTEM TRĂI CEI CÎTEVA MILIOANE DE CETĂŢENI CU UN VENIT NET DE DOAR 400 LEI ? CUM ȘI CU CE NE CREȘTEM ȘI EDUCĂM COPIII ROMÂNIEI..D-LE BOC?…DOAR CU CORNUL ȘI LAPTELE DE LA SCOALĂ? NU NE-AM SACRIFICAT DESTUL?DACĂ NU PLĂTIM UTILITĂȚI NU VOM AVEA ELECTRICITATE ȘI GAZE….DECI MAI RĂU CA PE TIMPUL LUI DECEDATUL. CE FAC CELELALTE PARTIDE PENTRU NOI?…SPERĂ SĂ AJUNGĂ LA GUVERNARE PRIN GREVA GENERALĂ.PRIN REVOLTA NOASTRĂ…TOT PRIN NOI? EXISTĂ SAU NU PLURALISM POLITIC? NU ÎNTINDEȚI COARDA PREA MULT…SUNTEM DISPERAŢI.MURIM NOI MURIȚI ȘI VOI. NU CRED CĂ DOMNII DE LA F.M.I.VOR CULEGE CEEA CE VOR DACĂ NU VOR CREA CONDIŢIILE UNUI TRAI MĂCAR LA LIMITA TRAIULUI DECENT.

    alt Anghel Gheorghe
    2010-04-21 16:48:32 | Raporteaza
  • 4

    Bravo Basescu sa traiesti ca 100 de ani ca bine le faci la rntoriiii e parlamentari,niste oportunisti care cum aung acolo incep manevrele de a-si recupera bani care i-au dat pe sacose si galeti sa ajuga acolo………..rusineeeeeeeee

  • 5

    DACĂ F.M.I.ARE CÎT DE CÎT BUNĂVOINŢĂ PENTRU CETĂŢENII ROMÂNIEI,ÎI RUGĂM SĂ ÎNŢELEAGĂ NEVOILE ACESTUI OBIDIT POPOR.SĂ CEARĂ SOCOTEALĂ ȘI DE ULTIMUL BĂNUȚ CHELTUIT DE ACEST GUVERN ,NEPUTINCIOS CARE NU A FĂCUT NIMIC DIN CEEA CE PREVEDE LEGEA FUNDAMENTALĂ REFERITOR LA ASIGURAREA UNUI TRAI DECENT. DOMNILOR MURIM DE FOAME ȘI NU MAI PUTEM PLĂTI UTILITĂȚILE,AJUNGEM SĂ STĂM FĂRĂ LUMINĂ ȘI GAZE,SĂ NU NE MAI PUTEM CREŞTE ȘI EDUCA COPII-VIITORUL ROMÂNIEI,AJUNGEM SĂ FIM O ȚARĂ DE HOŢI ȘI CRIMINALI CARE VOR TRĂI DIN CEEA CE JEFUIESC. NU CRED CĂ DOMNIILE VOASTRE ,F.M.I. DORIŢI ACEST SCENARIU DE GROAZĂ PENTRU ROMÂNIA.VĂ RUGĂM FIȚI BUNI CREŞTINI ȘI ASIGURAŢI-VĂ CĂ FACEŢI UN BINE ACESTUI POPOR…NU MAI ÎMBOGĂŢI-ȚI PE CEI CE NU MERITĂ.

    alt Anghel Gheorghe
    2010-04-21 17:06:43 | Raporteaza
  • 6

    Parlamentarii nu se vor mai numi senatori sau deputati ci reprezentanti. Uau,gata deja e altceva,sunt alti oameni,alte idei,mai buni,mai cinstiti? Bineinteles ca nu!(injuratura) In alta ordine de idei,intreb si eu daca nu se repecta Constitutia de ex.:”ARTICOLUL 47 (1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.”,ce putem face,putem sa dam statul,guvernul,parlamentul sau ce-o fi in judecata?

  • 7

    genul asta de discutie ddespre parlament unicameral au mai fost, rezultatul referendumului il stim, acum ce facem, punem in discutie rezultatul? adica ne gandim ca aia multi sunt prea prosti si tot noi trebuie sa ne gandim cum sa fie. dar daca rezultatul referendumului era altul, se mai intraba cineva daca nu cumva era bine sa fie unicameral si doar 300 de parlamentari?

  • 8

    Nu mergea mai bine pe VoxPublica articolul ăsta ?! Noi aici pe Pandora nu sîntem aşa scrobiţi şi cu pretenţii…unicameral, puteri fundamentale, cultura politica şi altele. Atît mă interesează pe mine de vînzătorii ăştia de neam şi de schimbările lor cît îi interesează pe ei de mine(noi)!

  • 9

    @Lili0100: Ba eu cred ca sunteti foarte “scrobiti”. e nevoie doar de putin curaj.

    Alexandra Enescu
    2010-04-21 19:55:06 | Raporteaza
  • 10

    @andu: Nu putem sa nu ne intrebam. Mai ales cand unii nu suntem de acord cu decizia majoritatii, chiar daca nu avem incotro si trebuie sa ne supunem ei de cele mai multe ori.

    Alexandra Enescu
    2010-04-21 19:56:50 | Raporteaza
  • 11

    Daca ne uitam la raportul dintre numarul de parlamentari si totalul populatiei din fiecare tara a UE lucrurile sunt clare, din nou Romania este campioana. Sunt prea multi (si nu numai parlamentari, tot aparatul de stat este supradimensionat), indiferent ca ne-au “prostit” Basescu, Iliescu, Vadim sau Realitatea. Chiar, ce va impiedica pe dumneavoastra, ziaristii romani, sa operati si cu statisticile UE, unde cica suntem? Vad ca va este frica de cifrele care nu corespund “curentului” pe care trebuie sa-l promovati, mai mult sau mai putin discret.

  • 12

    Da, majoritatea, spre surprinderea dumneavoastră, a ştiut ce decide.

    Şi dacă printr-un singur „da” la un referendum nu se poate schimba din temelii toată colcăiala mafioto-politrucă, măcar e un bun început.

    Mi se pare de o neobrăzare cruntă cum rezultatul referendumului este comentat ca fiind obţinut printr-o păcăleală politică.

    Adică poporul român, cel care a decis aşa, este format din proşti. Ei, jurnaliştii, politicienii şi şmecherii analişti, ai sunt deştepţi. Noi suntem proşti.

    Veste tristă: Poporul a decis în cunoştinţă de cauză.

    Într-un parlament trebuie reprezentate în mod democratic toate structurile sociale distincte ale societăţii.

    De exemplu în Anglia sunt două camere. Pentru că regat fiind, societatea engleză se compune din două structuri, sau clase, total diferite. Aristocraţii şi cetăţenii fără rang nobiliar. Deoarece au interese deosebite, cele două structuri sociale trebuie să fie reprezentate în parlament în camere diferite.

    În societatea noastră câte structuri sociale diferite avem !? Pe cine reprezintă senatorii şi pe cine reprezintă deputaţii !? Au membrii celor două camere interese diferite !?

    Aici nu se pune problema numărului de parlamentari deoarece un singur parlamentar poate să fure cât toţi ceilalţi. Aici se pune problema reprezentării.

    Va mai spune altcineva că două camere sunt mai greu de controlat politic. Ei nu zău ! Prin ce se deosebesc unii de alţii ca şi reprezentare politică !? Ce se întâmplă acum în Parlamentul României !?

    Se va mai invoca aici că şi în alte ţări din Europa sunt două camere şi nu sunt regate. Bun, dar asta nu înseamnă că la ei e bine din acest motiv. E bine doar datorită faptului că la ei corupţia atacă doar 5% din produsul intern brut pe când la noi 95%. Şi asta nu are legătură cu numărul de camere din parlamentele respective.

    Deci: Pentru prima dată în istoria acestei ţări, poporul a votat cum trebuie şi în deplină cunoştinţă de cauză !

  • 13

    nu inteleg de ce mai dezbatem atat dupa ce deja am votat la referendum

  • 14

    Esti o fata desteapta Nu te lasa indoita de comentarii groase despre fragilitatea muierilor, este o atitudine specifica celor slabi, vorbesc despre barbatii cu “muschi”(in realitate mai sunt si barbati cu muschi adevarati, care nu se falesc cu ei, lovind intr-o fata gingasa) Ai dreptate in ceea ce sustii si sa nu te astepti sa primesti multe aprobari pe blog – aici este o jungla adevarata si este bine ca este asa, totul este sa-i faci fata. Daca te doare, retrage-te si fa ceva ce vezi in reclame la tv, misca-ti parul ondulat, zambeste tamp cu dintii ranjiti, da-ti ochii peste cap, fa fitze si mofturi cu schimonoseli tipice unei fiinte fara minte… Cred ca tu ai ales.

  • 15

    Manelistii lui Basescu voteaza de-a-n boulea orice iese pe gura teparului national. Aici nu mai este vorba de vreo cultura politica, oricum sunt niste papitoi cu pretentii de alfabetizati, este vorba de un talibanism primitiv care-i descalifica definitiv.

  • 16

    “Cunosc oameni cu pretenţii şi nu puţini, care nu ştiu care sunt cele trei puteri fundamentale în stat”

    Spaga, consensul cind e vorba de furat si manipularea prostilor. Am raspuns corect? :)

  • 17

    @ cosa nostra,

    Esti foarte convins si decis. Ramai asa si o sa ai surprize neplacute. Vei fi socat si vei suferi din cauza asta. Dar o sa scapi, pentru ca de fapt, nu esti chiar prost, esti doar impatimit si dezinformat, toate astea bazate pe o lipsa de informatie din lipsa de cultura. Probabil ca edsti tanar, sub 65 de ani si ai timp sa mai acumulezi. Incet, incet, dar cu folos.

  • 18

    @ andu,

    culca-te linistit, tu nu trebuie sa te zbati, pentru ca nu intelegi, asa cum singur ai marturisit. Esti barbat, gandesti cu mintea ta, esti sigur de tine, viata e usoara, mergi inainte cu fruntea sus si linistit ca viata este frumoasa sub guvernarea basescu-boc. Oi fi cumva vreun pensionar cu pensie mare si nu-ti pasa de restul populatiei? Chiar asa sa fie, nu-ti pasa de vecinii tai care o duc foarte rau? Somn usor. Poporul a votat. Toata lumea doarme….

  • 19

    prima data trebuie altceva… revoluia bunului simt…. au incalcat niste legi SFINTE – daca unii oameni explica la MILIOANE de IGNORANTI CEVA sper ca macar cateva MII sa INTELEAGA ! de cate ori sa repet ??? pe timp de CRIZA MONDIALA mai ales trebuiesc RESPECTATE LEGILE FEMOSAN ! Aveti grija de COPIII si FEMEILE cu BUN SIMT si CREDINTA in cele SFINTE ! SUCCES !!!

  • 20

    #12 foarte bine spus

  • 21

    ce coincidenţă!doi arhitecţi pe aceeaşi pagină. :D

  • 22

    unde, val_one, unde mai e unul, ca sa-l pup!

  • 23

    @andreea: nu pot să-l demasc eu,n-am chef de castane. revine el,probabil. ;)

  • 24

    Of, of, val_one, aveam si eu un confrate sau o consora pe aici, si tu…

    Mai bine spune: sa se revizuiasca, au ba?

  • 25

    @jos sau sus ?: si daca sunt 300 sau numai 100 nu vor mai fi trantori si oportunisti? ai demonstrat ca esti unul care a votat fara sa stie ce voteazsa. de oameni ca tine are nevoie tara . bravos natiune!

  • 26

    @andreea: confratele ăsta are palma grea de tot. :D Cât despre revizuire,e clar că a devenit absolut necesară.Parlamentul a fost croit prost de la început. Şi nu din naivitate sau neştiinţă.

  • 27

    @andu: doare dar ai dreptate “multi si prosti” intreaba orice taran sau muncitor de la oras sa-ti explice cu cuvintele lui care este diferenta intre senat si cam deputatilor si i-ti vei da seama in ce cunostinta de cauza au votat. da nu dispera, sa-i vezi pe cei care sunt acum in cls 7,8 in ce cunostinta de cauza for fi cand vor vota. cu asemenea educatie ne meritam soarta. la 1600 si ceva cand a fost formulata sau reformulata constitutia angliei crezi ca a fost intrebat poporul? a stiu, vremurile au evoluat lumea este mai educata hahaha, de cine de basescu?

  • 28

    Bravos, val_one, asa da! (Cit despre confrate, am inceput sa banuiesc eu ceva. Dar nu mi-e frica! Voi astepta cu pieptul dezvelit in fata pumnilor si palmelor!)

  • 29

    constitutia umbla oloaga de un picior si in cirje. important este ca revizuirea ei sa nu insemne retezarea cirjelor si amputarea si celuilalt picior. mai bine taiem picioarele fotoliilor din parlament. cu fazerul klingonian, frate!

    alt cu miinile curbate
    2010-04-22 10:41:37 | Raporteaza
  • 30

    @cosa nostra: te amagesti ! (referitor la cunostinta de cauza) te credeam destept nu ipocrit. am mai scris si mai sus fa un sondaj intre muncitori si intreaba-i care este dif dintre cam deputatilor si senat si atunci sa-mi spui ca AU VOTAT IN CUNOSTINTA DE CAUZA. ei au votat mai putini parlamentari gandind ca se vor cheltui mai putini bani cu salariile lor si ca va fi o categorie mai mica de oameni care fura, atat au avut in cap. dar precum bine ai zis mai putini pot sa fure mai mult.

  • 31

    @andreea: oricum,comedia (cu accent pe e) abia începe. Cine crezi că va elabora noul proiect al constituţiei? Ghici,o comisie formată din…parlamentari!

  • 32

    @val_one Eu nu stiu prea bine cum merg treburile, ca sint mica – vezi bine – dar oricum imi place sa privesc mutrele “alesilor” si sa le simt supararea (eventual panica) atunci cand li se clatina scaunele sub fund…

  • 33

    @bcm: iti multumesc pentru opinie. putini au sesizat asta. nu a existat nicio campanie de informare vizavi de ce urma sa votam. s-a mizat intr-adevar in mare parte pe ura noastra fata de parlamentari, iar ideile de unicameral si mai putini parlamentari au fost asimilate.

    Alexandra Enescu
    2010-04-22 11:03:47 | Raporteaza
  • 34

    @andreea: :) parlamentul nostru este,blând spus, total necorespunzător şi cantitativ,şi calitativ.

  • 35

    @cosa noastra: Daca nu iti controlezi limbajul, la articolele mele, iti voi sterge toate comentariile de acum incolo. consider ca ne putem exprima civilizat nu ca pe santier. am incredere in bunul tau simt si in valorile care trebuie ca te ghideaza. iti multumesc.

    Alexandra Enescu
    2010-04-22 11:08:19 | Raporteaza
  • 36

    Bcm,

    Poate ne lămureşti tu care e diferenţa reală [nu cea trâmbiţată] dintre Camera Deputaţilor şi Senat.

    Că noi cei ipocriţi o vedem, e sublimă, dar credem că lipseşte cu desăvârşire.

    Şi aşa ar afirma şi muncitorii din fabrici şi de pe ogoare într-un eventual sondaj. A, de fapt stai, chiar au afirmat-o într-un referendum !

    Iar chestia că s-au lăsat prostiţi de Băsescu, e o nouă şmecherie a mafiilor politruce prin care vor să treacă în derizoriu rezultatul referendumului, pentru că e împotriva intereselor lor.

  • 37

    @Alexandra Enescu: acest status quo trebuie depăşit. Cele două camere ale parlamentului au fix aceleaşi atribuţiuni.Un parlament bicameral s-ar justifica doar în situaţia federalizării ţării,mai bine zis regionalizării.

  • 38

    @Alexandra Enescu: Diferenta (in procente) dintre cei care au votat pentru reducerea numarului de parlamentari si cei care au votat pentru uninominal cred ca ii reprezinta pe cei care sunt informati. Restul…

  • 39

    as zice bicameral cu atributii clar diferentiate si statuate in constitutie si legi organice, cu nr redus de membrii. oricum am da-o nu avem calitate pentru a “umple” doua camere. de la maiorescu incoace ne scaldam, ne sufocam, in “teoria formelor fara fond”. suntem niste asi ai formelor si mimetismului. rau este ca adesea acest lucru se petrece deliberat, pentru propriul folos. nu avem substanta ! …si pe deasupra multi sunt canalii patentate.

  • 40

    @val_one: #37 E ceva mai complicat cu atributiunile fiecarei camere. Off topic: Te-am pomenit ieri la LC, arunca un ochi. :)

  • 41

    @Alexandra Enescu: Corectie #38: unicameral, nu uninominal.

  • 42

    @Florinaa: bună :) o să dau o fugă şi acolo. ;)

  • 43

    Doamna Alexandra Enescu,

    Ameninţarea este singura chestie care mă lasă total rece.

    Limbajul meu este unul elevat, elegant şi academic [sper că nu e pleonasm ce am spus eu aici !]. Discursurile mele sunt pline de idei minunate, sunt scrise cu un fin simţ al umorului şi cu modestie !

    Folosirea anumitor cuvinte, nu înseamnă limbaj vulgar ! Poţi să-l jigneşti pe unul folosind numai cuvinte frumoase.

    Iar dacă sunteţi corectă, vă rog să-mi ştergeţi toate comentariile de la acest articol şi de la care vreţi. Aşa se face şi sper că mă veţi ajuta cu chestia asta. Eu singur nu pot să mi le şterg.

    Vă mulţumesc !

  • 44

    @cosa nostra: Ce limbaj academic?:)) Pai tu nu cunosti bine limba romana, de gramatica ce sa mai vorbim…

  • 45

    #43 @cosa nostra: si mai este ceva, care va (ne)lasa, cu adevarat rece. nuuuu, stati, nu e nicio aluzie! era vorba de calota glaciara. eventual un iceberg.

    alt royal jelly air force
    2010-04-22 12:34:40 | Raporteaza
  • 46

    @cosa nostra: Mai cretinule, tot cu asta ai ramas, pai asta este site de agatat?Sau tie asa ti se pare? Cred ca ai sarit peste medicamentatia de astazi:)

  • 47

    Atentie maxima la MANIPULARE !!! exista PSIHOPATI in ROMANIA care sunt in stare sa calce pe CADAVRE numai sa-si atinga SCOPURILE EGOISTE !!!

  • 48

    @cosa nostra: nu am ce sa te lamuresc deoarece ai votat la referendum(asa cred) si sper ca-i votat in cunostinta de cauza.

    ne faci o comparatie dintre un sistem bicameral intr-un stat monarhic, da de ce nu ne faci diferenta intre camerele intr-o republica, ca har domnului sunt si de astea. vezi cum spui numai ce-ti place si induci lumea in eroare?

    si acum o intrebare retorica care s-ar putea sa te lamureasca de ce nu este bine sa avem un sist unicameral carea sa faca doua lecturari pe aceeasi lege ( proiecte de lege sau texte, etc) UN JUDECATOR POATE SA TE JUDECE SI LA INSTANTA DE FOND SI LA APEL?

  • 49

    bcm,

    De ce ar trebui ca într-un parlament unicameral să se facă două discuţii ale aceluiaşi proiect de lege !?

    Ăsta e şi avantajul printre altele. Eficientizarea activităţii parlamentare !

    Repet: în ce constă diferenţa reală între cele două camere de la noi !? Nu din altă parte. În altă parte nu mă bag. Pentru că la ei totul poate avea o logică. La noi care e logica !?

  • 50

    @cosa nostra: pai inseamna ca n-ai fost aseara atent la discutii si la propunerea de unicameral. s-a zis ( si asta a fost si propunerea de modificar) ca un parlament unicameral va dezbate aceeasi lege de doua ori la interval de 30 zile. i-mi pare rau daca te lansezi in discutii si cunosti indeajuns problema. deci la intrebarea ta de ce ar trebui doua discutii intreaba-l pe boc.

  • 51

    Bcm,

    N-ai înţeles nimic din ce se întâmplă în jurul tău !?

    Faptul că Băsescu a iniţiat referendumul nu înseamnă că el ar dori chestia asta. A făcut-o pentru a atrage voturi pentru el şi a reuşit !

    Acum, tot ce face Boc, este să determine lumea să creadă că un parlament unicameral este o aberaţie. Nu contează că îl ia lumea de prost. Asta a acceptat de la început de când i s-a dat acest rol.

    Dacă vrei ca o idee măreaţă să cadă în derizoriu atunci pui un prost s-o susţină.

    Este o tehnică la care noi cei mai mulţi nu mai punem botu. Noi am fost botanişti de prea multe ori !

    În cazul structurii sociale de la noi, nu ai ce face cu două camere. Nu ai pe ce criterii să le deosebeşti !

    Eu am fost implicat în viaţa politică şi mi-a ajuns ! Două camere în Parlamentul României, servesc mafiilor de politruci în necesitatea acestora de trece legile care vor şi în acelaşi timp de a nu-şi asuma răspunderea pentru acestea !

    Dar, eu nu mai comentez la acest articol. Pentru că autoarea mi-a cenzurat un comentariu, am rugat-o să mi le şteargă pe toate şi nu a făcut asta ! Deci, la revedere !

  • 52

    @cosa nostra: de ce o’ntorci la 180 de grade. pana acum sustineai altceva. acum i-mi dai dreptate si tot eu n-am inteles? sincer nu pot sa determin pozitia ta hăis sau cea.

  • 53

    @cosa nostra: nu te mai da asa suparat pe moderatoare ca si ruxandra Predescu ti-a mai sters din postari si pân la urma ti-a trecut. aşa se va întâmpla si acum. ai prea mult stuchit la limba ca sa te opresti, aici sau in alta parte. mie chiar î-mi placi.

  • 54

    Ce nu ai înţeles din faptul că eu nu mai comentez aici !?

    Şi unde m-am sucit eu !? Ce ai, citeşti pe diagonală !?

    Repet:

    La noi parlamentul bicameral nu are sens. Mai mult, e o hoţie ! Şi toţi inclusiv Băsescu vor bicameral. Chiar dacă pe faţă susţin altceva !

  • 55

    @Alin: Electoratul tanar sustine de fapt ca este anticomunist de aia ar fi votat Basescu. Concluzia mea: in general se voteaza in necunostinta de cauza.

  • 56

    Iata cum stau lucrurile in Franta assemblee-natio../ Din articol rezulta ca in Franta (65 000 000 locuitori) se alege un deputat la 112 000 de locuitori si un senator la 190 000 de locuitori. In RO situatia este de 1 deputat la 70 000 de locuitori si un senator la 160 000 pentru o populatie de 22 000 000. Am putea spune ca la senatori e aproape acelasi lucru. La deputati insa diferenta este semnificativa. Daca facem raportul intre cele doua tari atunci reiese ca Ro ar trebui sa aiba 200 de deputati si 115 senatori, in total 315 parlamentari. Pentru diferenta dintre atributiile celor doua camere si maniera de a fi alese vedeti articolul din link.

  • 57

    @Anghel Gheorghe: Dl.ANGEL NU MAI TREBUIE SA AJUNGEM UN POPOR DE HOTII,DE CATA VREME NU FACEM ALTCEVA ? ? TRAIM DOAR DIN FURT ! ! SI PRIMUL CARE A LEGIFERAT – REPET LEGIFERAT FURTUL A FOST PRESEDINTELE TARII PE NUME CEAUSECCU….CAND A ZIS CA FURTUL DELA INTREPINDERI PANA LA 500 LEI SA FIE DISCUTAT IN FATA PCR. DIN INTREPRINDERE.

  • 58

    constitutia acuala este facuta ptr. a fi fentata….

Comentează

Pentru a aparea comentariul dvs direct pe site, trebuie sa va inregistrati, sau sa va logati daca aveti deja un cont.
Comentariile anonime vor intra in moderare


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari
M-am născut şi am crescut în Bucureşti. Într-o vreme mi-era drag oraşul meu. Acum nu-l mai suport.
» citeste biografia

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Ce fac prietenii tăi pe Pandoras

Ultimele comentarii

2012 2013 alegeri alex mazilu articol Artă bani barbati blog București campanie carte carti Chisinau cinema copii copil copilarie critica dragoste educatie familie Fashion femei femeie fericire film filme fotografie Franta frumusete imaginaţie inspirat instantanee interviu iubire Job lansare libertate literatura mare Mirela Retegan Moldova munca muzică oameni o fraza online o poza parinti parlament pasiune Paste Pdl plagiat politică post poveste poze psd publicitate razboi reclama revista români România sanatate scandal soare spectacol spot suflet timp top TV umor vara Very Happy Victor Ponta violenta

© 2010 - 2013 pandoras.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!